Credo


CREDO



Ceea ce urmează nu este o Declaraţie de credinţă, sau o Mărturisire de credinţă clasică, ci dorim să vă împărtăşim căteva lucruri pe care Dumnezeu ni le-a descoperit şi prin care a schimbat vieţile noastre, dăndu-ne bucuria trăirii unei vieţi din belşug împreunăcu Domnul nostru Isus Hristos.

IMAGINEA LUI DUMNEZEU
Una din situaţiile pe care o întâlnim în viaţa noastră este o distorsionare a imaginii lui Dumnezeu. Adică, noi avem o învăţătură despre Dumnezeu din Biblie, sau din predicile pe care le auzim în biserici, dar atunci când suntem confruntaţi cu probleme reale în viaţa noastră, se pare că acea imagine biblică nu se mai regăseşte înăuntrul inimii noastre, ci dimpotrivă îl percepem pe Dumnezeu distant, mânios, un Dumnezeu care nu răspunde, nu-I pasă, gata să pedepsească etc. Reacţia este pe măsură. Ne pierdem încrederea în Dumnezeu, ne retragem, încercăm să supravieţuim.

CE S-A ÎNTÎMPLAT ÎN GRADINA EDEN
Această distorsionare a imaginii lui Dumnezeu a fost lucrarea diavolului încă din grădina Edenului. Asta a dus la căderea omului, prin ceea ce Biblia numeşte căderea în păcat. Care, însă, a fost realmente acel păcat? Răspunsul imediat este neascultarea, mândria, dorinţa de a avea altceva decât îi dăduse Dumnezeu. Toate acestea au fost lucruri pe care satan le-a strecurat în inima Evei şi a lui Adam, dar primul păcat a fost ceva mult mai grav. Ne aducem aminte că Dumnezeu l-a creat pe om în stare inocentă şi cu posibilitatea de alegere. Dumnezeu a pus în mijlocul grădinii doi pomi. Unul se numea pomul cunoştinţei binelui şi răului, iar celălalt pomul vieţii.(Geneza 2:7-9) Cei doi pomi reprezintă două sisteme, două căi. în pomul cunoştinţei binelui şi răului era şarpele, care îl reprezintă pe diavolul. A mânca din acest pom însemna moarte. Cu alte cuvinte a alege acest sistem al cunoaşterii binelui şi răului, înseamnă a alege sistemul patronat de diavolul şi care duce la moarte, adică despărţire de Dumnezeu. Pe de altă parte, pomul vieţii îl reprezintă pe Hristos, adică unirea cu Dumnezeu prin Isus Hristos, care patronează calea vieţii. Astfel dar, păcatul adamic are de-a face cu o alegere greşită, cu greşirea ţintei. în loc să-L aleagă pe Hristos şi să devină astfel una cu Hristos primind viaţa veşnică, omul îl alege pe diavolul şi implicit calea morţii. Această stare se transmite întregii umanităţi. (Romani 5:18a) Orice om se naşte în acest sistem al morţii, adică mort din punct de vedere spiritual şi nu mai are posibilitatea alegerii. Omul este pierdut.

CUM SE RELAŢIONEAZA DUMNEZEU LA OM
Odată căzut în păcat, omul pierde posibilitatea de a mai sta în prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu rămâne în sfera sfinţeniei Lui, iar omul în sfera păcatului. Cele două lumi sunt total separate. Omul nu mai are nici o posibilitate de a accede din nou în lumea lui Dumnezeu. Pe de altă parte nici Dumnezeu, datorită sfinţeniei lui, nu poate să-l mai accepte pe om în această stare. Dar Dumnezeu, pentru că nu a încetat să-l iubească pe om, întocmeşte diferite sisteme prin care să se poată din nou relaţiona la om. Aceste sisteme se numesc în Biblie, Legăminte. Cele mai cunoscute şi de altfel cele mai cuprinzătoare legăminte sunt: Vechiul Legământ, cunoscut şi sub denumirea de Lege, prin care Dumnezeu se relaţionează la poporul Israel şi Noul Legământ, cunoscut şi prin denumirea de Har, prin care Dumnezeu se relaţionează la toţi oamenii. Vechiul Legământ a ţinut până la Domnul Isus (Romani 10:49), apoi, prin lucrarea Domnului Isus, funcţionează doar Noul Legământ. Ioan Botezătorul a fost ultimul exponent al Legii (Luca 16:16). Cele două legăminte nu pot fi amestecate, nu funcţionează în amestec (Matei 9:16). Noul Legământ se bazează în întregime pe Dumnezu, nu se mai bazează pe putinţa omului de a împlini cerinţele lui Dumnezeu. Noul Legământ este încheiat de Dumnezeu, între Dumnezeu şi El însuşi, Hristos fiind garantul acestui legământ (Evrei 7:20-22; Evrei 8:6; Evrei 9.15). Noi suntem beneficiarii acestui nou legământ şi intrăm în el prin credinţă, fiind apoi uniţi în chip desăvârşit cu Hristos. Astfel Noul Legământ nu se mai bazează pe ce fac eu pentru Dumnezeu, ci pe ce face Dumnezeu pentru mine.

NEPRIHAHIREA LUI HRISTOS
Neprihănirea, sau îndreptăţirea, este actul prin care Dumnezeu transferă păcatul omenirii asupra lui Hristos, pedepsindu-L în Hristos, pentru a ne considera pe noi fără păcat, acceptabili si acceptaţi de Dumnezeu, pentru a putea astfel să intre în relaţie cu noi, oamenii. Păcatul nostru este pus în contul lui Hristos, iar neprihănirea lui Hristos este pusă în contul nostru. Neprihănirea este dreptul pe care ni-l dă Dumnezeu de a intra în împărăţia Lui. Neprihănirea cuprinde patru aspecte:
1. Ispăşirea este suferirea pedepsei de către Hristos, în locul nostru, pentru păcatul nostru (1 Ioan 2:2).
2. Iertarea păcatelor este hotărârea lui Dumnezeu de a ne ierta toate păcatele noastre şi de a nu-şi mai aduce aminte de ele, ca urmare a satisfacerii dreptăţii sale, prin ispăşirea făcută de Hristos (Romani 5:18; Fapte 13:39).
3. Răscumpărarea este acţiunea lui Dumnezeu de a ne scoate din împărăţia întunericului, din sclavia păcatului şi din jurisdicţia Legii şi a ne strămuta în împărăţia slăvită a Fiului Său. Răscumpărarea este actul lui Dumnezeu prin care ne dă din nou valoare (Galateni 3:13; 1 Timotei 2:6).
4. Înfierea este actul lui Dumnezeu prin care ne declară copiii Lui şi ne adoptă în familia Lui, El devenind Tatăl nostru, iar Domnul Isus, fratele nostru (Romani 8:15).
Noi beneficiem de neprihănirea lui Hristos prin credinţă, adică prin acceptarea lui Hristos şi a ceea ce a făcut El (Romani 3:21,22). Nu putem fi socotiţi neprihăniţi, nici prin faptele Legii, adică încercând să ţinem Legea lui Moise, nici prin legea faptelor, adică încercând să ne acumulăm merite prin faptele bune pe care le-am putea face, sau prin împlinirea a tot felul de cerinţe şi reguli religioase învăţate în familie sau în biserică (Romani 3:27,28).

CU HRISTOS PE CRUCE
Neprihănirea noastră a fost înfăptuită de Isus pe cruce. Acolo pe cruce cu Isus găsim următoarele lucruri:
1. Păcatele noastre. (1 Petru 2:24) Pe cruce cu Hristos au fost răstignite toate păcatele noastre. Asta înseamnă pe de o parte că toate păcatele noastre au fost iertate în jertfa lui Hristos, iar pe de altă parte înseamnă că Dumnezeu nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre. (Evrei 8:12) Asta înseamnă că Dumnezeu a ales să nu mai folosească niciodată păcatele noastre împotriva noastră.
2.Vinovăţia. (Romani 8:33) Odată cu iertarea păcatelor dispare şi vinovăţia. Unul din lucrurile cu care satan ne ţine robi este vinovăţia. Vinovăţia este o consecinţă a păcatului. Iertarea păcatului, însă, trebuie să aducă pace şi bucurie, iar sentimentul de vinovăţie trebuie să dispară.
3.Pedeapsa. (Isaia 53:5; Romani 8:34) Pedeapsa este o consecinţă a păcatului. Pedeapsa pentru păcatele noastre a purtat-o Hristos pe cruce, aşa că noi nu mai suferim pedeapsa pentru păcate. în viaţa noastră pot să fie consecinţe ale păcatelor, dar pedeapsa a suferit-o Hristos.
4.Blestemele (Galateni 3:13) Cel credincios nu va mai suferi blestemele Legii, pentru că Hristos a fost făcut blestem pentru noi şi el a suferit în locul nostru. Mai mult decât atât, cel credincios nu poate fi blestemat, pentru că el este un binecuvântat a lui Dumnezeu.
5.Cerinţele Legii. (Coloseni 2:14) Legea nu mai are nici o putere asupra celui credincios, pentru că aşa cum arătam puţin mai înainte, pur şi simplu noi trăim într-un alt sistem, sistemul Harului şi nu al Legii.
6.Înfrângerea diavolului.(Evrei 2:14,15) Iată un punct foarte important. Biblia afirmă că diavolul a fost înfrânt prin moartea lui Hristos. Mai are atunci diavolul putere asupra celor credincişi. Cei credincioşi trăiesc în împărăţia lui Dumnezeu, unde diavolul nu are acces. Singura putere a diavolului i-o dăm noi, atunci când credem minciunile lui. Orice minciună a diavolului se contracarează prin afirmarea şi crederea adevărului lui Dumnezeu. Aceasta este eliberarea despre care vorbeşte însuşi Domnul Isus.
7. Eul nostru. (Romani 6:6; Galateni 2:20) Eul nostru, firea noastră cea veche şi păcătoasă a fost răstignită cu Hristos pe cruce. însuşindu-mi acum natura cea nouă prin credinţă şi prin naşterea din nou, pot să trăiesc o viaţă nouă în unire cu Hristos. De fapt Hristos îşi trăieşte viaţa prin mine.

SCHIMBAREA VIEŢII NOASTRE
Odată cu intrarea în starea de har, se produc mai multe schimbări în viaţa noastră. în primul rând, are loc naşterea din nou. Aceasta înseamnă schimbarea naturii noastre adamice, păcătoase, cu natura lui Hristos, neprihănită. Aceasta se face prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt. (Ioan 3:5-8) Omul devine astfel o făptură nouă. (2 Corinteni 5:17) Odată născut din nou, omul are nevoie de transformare în toate sferele existenţei lui: raţiune, sentimente şi voinţă. De aceea Dumnezeu este cel care schimbă mintea noastră; (Romani 12:2), sentimentele noastre (.....) şi voinţa noastră (Filipeni 2:13)

IDENTITATEA NOASTRA ÎN HRISTOS
Datorită lucrării lui Hristos în vieţile noastre, noi avem acum o nouă identitate. Nu mai suntem nişte păcătoşi, ci suntem sfinţi ai lui Dumnezeu. Noi putem să mai păcătuim, dar identitatea noastră nu mai este aceea de păcătoşi, chiar iertaţi, ci aceea de sfinţi, care se poate întâmpla să mai păcătuim. Dar aceasta nu schimbă cu nimic identitatea noastră, pentru că identitatea noastră nu ţine de performanţele noastre, ci de statutul nostru, adică de neprihănirea primită pe baza a ceea ce a făcut Hristos. Lucrul acesta nu ne îndeamnă la păcat, ci dimpotrivă la o dorinţă şi mai mare de sfinţenie, pentru că, pe de o parte, noi avem acum o altă natură, natura lui Hristos, iar pe de altă parte, noi nu mai trăim pentru şi în firea pământească, ci trăim călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu (Galateni 5:16,17).

SIGURANŢA ÎN HRISTOS
Siguranţa noastră vine din mai multe direcţii:
1. Întrucât Noul Legământ îl are ca garant pe Hristos, iar eu ca şi credincios sunt una cu Hristos, am siguranţă, pentru că Hristos nu poate să eşueze. (Evrei 7:20-22; Evrei 8:6; Evrei 9.15)
2. Apoi, poziţia mea este una sigură. Noi suntem aşezaţi împreună cu Hristos în Dumnezeu. (Coloseni 3:3)
3. Hristos ne-a dat viaţă veşnică, adică o viaţă care nu se va sfârşi niciodată. (Ioan 10:27,28)
4. Suntem aşezaţi în mâna lui Dumnezeu, iar Hristos ne spune că nimeni nu este mai mare decât Tatăl. (Ioan 10:29,30)
5. Mărturisirea lui Dumnezeu este aceea că în Hristos avem viaţa veşnică. (1 Ioan 5:11,12)
6. Nimeni nu ne poate despărţi de Hristos. (Romani (8:35-39) Poziţia de siguranţă ne duce la odihnă, pace, bucurie şi eficienţă în viaţa de credinţă. Aceasta este de fapt viaţa din abundenţă pe care ne-o dă Isus.

TRAIREA VIEŢII DE CREDINŢA
Odată ce am intrat în starea de har, prin jertfa Domnului Isus şi prin credinţă, şi odată ce vechiul meu EU a murit cu Hristos pe cruce, eu nu mai am o viaţă a mea, ci Hristos îşi trăieşte viaţa Lui prin mine. (Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20) Viaţa de credinţă o trăiesc în acelaşi mod în care am intrat în ea, adică prin har. (Coloseni 2:6) Viaţa de credinţă este o umblare şi împlinire a lucrurilor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi cu mult timp înainte (Efeseni 2:10). Viaţa de credinţă este o umblare în baza schimbărilor pe care Hristos le face în mine. în acelaşi timp eu sunt chemat să renunţ la pretenţiile şi drepturile sinelui meu şi să aleg autoritatea lui Hristos în fiecare zi (Luca 9:23). Cu alte cuvinte: NU EU, CI HRISTOS"

BISERICA- TRUPUL LUI HRISTOS
Mântuirea se primeşte individual, dar ea se trăieşte in Trupul lui Hristos. Nici un creştin nu-şi poate trăi viaţa de credinţă de unul singur. Trupul lui Hristos este compus din totalitatea credincioşilor care sunt încă în viaţa trupească şi din credincioşii care nu mai sunt în viaţa trupească, pentru că Trupul lui Hristos transcede moartea. Pe de altă parte acolo unde sunt doi sau trei credincioşi, împreună cu Hristos ei funcţionează ca şi trup vizibil a lui Hristos. (Matei 18:20). Dacă atunci când Hristos a venit pe pământ a avut nevoie de un trup, ca să se manifeste şi să fie vizibil, astăzi manifestarea lui Hristos este prin Trupul Său, adică unirea credincioşilor. Cu alte cuvinte: NU SINGUR, CI ÎMPREUNA"

ÎMPARAŢIA LUI DUMNEZEU
Principala tema a predicării Domnului Isus a fost împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 4:17) Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie spirituală care transcede creaţia. (Romani 14:17; 1 Corinteni 15:50) Ea este locul prezenţei lui Dumnezeu. Noi intrăm în împărăţia Lui Dumnezeu în momentul naşterii din nou. (Coloseni 1:13) De fapt împărăţia lui Dumnezeu intră în noi o dată cu prezenţa Domnului Isus. (Luca 17.20,21) De aceea, împărăţia lui Dumnezeu nu este doar o împărăţie viitoare, ci ea este prezentă acum şi pentru eternitate. Noi trăim încă în lumea aceasta, dar noi nu mai aparţinem lumii acesteia, ci împărăţiei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte: NU DOAR ATUNCI ŞI ACOLO, CI DE ACUM ŞI AICI"

ÎN LOC DE CONCLUZII
Zbaterea noastră se va termina şi vom trăi o viaţă din belşug, atunci când vom înţelege că Dumnezeu este cel care vine la noi, ne iubeşte şi ne-a creat un cadru minunat în care să putem şi noi să ne raportăm la El.
Bucură-te de Domnul Isus şi de trăirea Lui în tine.